Diana T-shirts

Fundația „Mitică Crăciunescu”

Mitică Crăciunescu a fost unul dintre cei mai generoși filantropi ai comunității noastre. Timp de 23 de ani, ca fondator și manager al companiei DIANA, n-a respins niciodată niciuna dintre miile de cereri de sponsorizare care i-au fost adresate. De la editarea de cărți, la nevoi medicale, de la echipe sportive la lăcașuri de cult, de la emisiuni și articole de presă la grave neputințe umane, nimic nu a scăpat dărniciei celui care a fost Mitică Crăciunescu.

Timp de 18 ani s-a numărat printre fondatorii Clubului Rotary Râmnicu Vâlcea și a contribuit cu generozitatea sa și cu timpul puțin pe care l-a avut, la proiectele de binefacere ale rotarienilor. La fel, a făcut parte dintre fondatorii și finanțatorii Fundației Vaideenii, în semn de recunoștință pentru oamenii din comuna unde a văzut lumina zilei.

Urmând viziunea fondatorului, credem cu tărie că marile valori umane și materiale trebuie să se așeze rând pe rând la temelia acestei regiuni și a oamenilor care locuiesc aici. Numai așa putem să dăm mai multă valoare prezentului și viitorului nostru comun. Contribuind cu priceperea noastră, cu generozitatea noastră și cu timpul nostru la valorile comunității în care trăim.


Principalul scop al Fundației Mitică Crăciunescu este să ducă mai departe viziunea și misiunea celui care ne-a inspirat de-a lungul scurtei sale vieți.

Fundația Mitică Crăciunescu își propune să acționeze în comunitate cu toate ferestrele larg deschise. La fel ca în trecut, fundația este deci deschisă tuturor nevoilor umane, culturale, sociale și instituționale cărora Mitică Crăciunescu însuși le-a găsit o soluție de rezolvare.

Fundația Mitică Crăciunescu a contribuit, în faza sa de inițiere, la dotarea cu tehnică de lucru a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, la proiecte derulate de alte fundații și de Clubul Rotary și a contribuit la achiziționarea unui tezaur de monede vechi, de o valoare deosebită, format din 179 de monede din argint, vechi de peste 2.000 de ani, care a făcut posibilă păstrarea acestui patrimoniu cultural la Muzeul Județean Vâlcea.

Mitică Crăciunescu